O comunitate mică, cu doar 1566 de locuitori, conform ultimului recensământ, este administrată de 3 mandate de George Valentin Nițu, primar PSD.
Întâmplător, ne-am lovit de o postare electorală în care Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman, apărea alături de primar și am zis să vedem dacă investițiile cu care se laudă primarul au fost realizate în mandatul 2020-2024.
Am constatat faptul că primarul minte cu nerușinare despre investițiile făcute, de fapt, chiar se laudă cu unele investiții care nu sunt nici măcar finalizate.
Unele investiții se regăseau și pe afișul electoral de la alegerile din 2020. Iar altele sunt de la alegerile din 2016.
În ultimii 4 ani, în afară de "modernizarea iluminatului public", care a costat de două ori valoarea de pe piață, și programul masă sănătoasă, implementat la jumătatea lunii martie 2024, primarul nu a făcut nimic pentru comunitate.
Primarul se laudă cu câteva investiții din fostele mandate, pentru că nu a făcut nimic în ultimii 4 ani.
Este incredibil tupeul cu care acest primar are curajul să vină în fața oamenilor pentru a-și prezenta realizările și ne surprinde faptul că încă mai este primar, având în vedere că și-a bătut joc de acea comunitate și de banii oamenilor.
Acesta se laudă cu un parc fotovoltaic din anul 2015.
Asfaltarea unor străzi de dinaintea anului 2016.
Și amenajarea căminelor culturale de acum 10 ani. Atenție, nu știm cât de bine au fost executate aceste lucrări.
Primarul minte cu privire la construirea podului peste pârâul Călmățui, deoarece nu a fost finalizat încă, este la faza de atribuire a lucrării. Acest proiect a fost respins de 4 ori în ultimii 5 ani și s-ar putea ca și de data aceasta să fie doar o promisiune menită să-i păcălească pe alegători.
Deci, primarul se laudă cu aproape nimic în ultimul mandat.
Realizarea sistemului cu apă a fost implementat cu peste 9 ani în urmă. De canalizare nici nu mai vorbim, lipsește cu desăvârșire.
Singurele realizări pe care le-a avut primarul în ultimul mandat au fost aruncarea banilor comunității pe contracte de consultanță și lucrări despre care noi avem suspiciunea că ar fi fost efectuate doar pe hârtie.
Contracte dubioase și consultanță de miliarde.
Primarul a cheltuit peste 1.400.000 lei pe studii de fezabilitate, consultanță și servicii de proiectare, dar fără să depună măcar un proiect.
De asemenea, primarul a cheltuit peste 650.000 lei pe lucrări de întreținere a drumurilor. De obicei, aceste lucrări sunt efectuate pe hârtie, deoarece nu sunt specificate exact zonele respective. Se face un contract ambiguu special pentru a putea fi interpretat.
Ceea ce știm este faptul că primarul a dat 15 contracte, în valoare de 403.000 lei, unei firme cu un singur angajat.
Firma se numește KAWA WASH ŞTEF S.R.L și este administrată de Chirculescu Anca Ștefania.
Acestea sunt singurele contracte din bani publici ale firmei și toate sunt doar cu primăria Călmățuiu.
Cele mai răsunătoare contracte au fost: -achiziționarea și montarea a 200 de lămpi de iluminat stradal. Contract care a costat 80.000 lei.
-reparația pereților Bisericii din sat Bujoru. Contract în valoare de 67.000 lei.
-50.000 lei pentru modernizarea primăriei.
Suntem curioși cum de o firmă cu un singur angajat a fost capabilă de lucrări ce necesitau minim 4-5 angajați.
Această firmă miroase îngrozitor a sifonare de bani publici.
Caracatița firmelor de partid, conectată puternic la banii primăriei Călmățuiu.
În urma investigațiilor, am descoperit câteva firme apropiate de Adrian Gâdea, respectiv de PSD. În timp ce mai marii partidului îi manipulează pe bătrâni cu câteva sute de lei la pensie, ei fură pensiile unui sat întreg prin "firme de partid", iar inflația topește rapid mărirea pensiilor, bătrânii rămânând doar cu iluzia măririi.
Apropiații lui Adrian Gâdea au mare lipici la bani publici, asta și pentru că justiția e moartă și tot ce le-a mai rămas oamenilor este să voteze alți oameni și să spere că se va schimba ceva, sau să-și facă dreptate cu mâna lor. Justiția, la ora actuală, nu mai există în România.
Firmele apropiate de PSD sunt:
GEN MARCONS SRL și DAMARI STAR EVO SRL au primit contracte de 320.000 lei.
Firmele sunt deținute de Marius Stîrcu, a cărui soție lucrează la Consiliul Județean Teleorman și despre care noi am publicat o investigație.
Vezi investigația aici:
Totodată Marius Stîrcu a mai avut o firmă, ACS CONSTRUCT S.R.L., care a funcționat în perioada 2008-2016 și care mergea foarte bine, dar apoi a fost radiată subit.
Bănuiala noastră este că soții Stîrcu sunt doar interpușii mafiei PSD, ei fiind doar un mijloc prin care greii din județ reușesc să aibă acces la bani publici.
O altă firmă apropiată de Adrian Gâdea este ROAD PROJECT SRL.
Firma este administrată de Barbu Claudia și Barbu Miti.
Din sursele noastre, cei doi soți sunt apropiați de Adrian Gâdea, ba chiar Barbu Claudia este prietenă cu președintele Consiliului Județean Teleorman pe Facebook.
Firma este specializată în consultanță și proiectare tehnică și a obținut 82 de contracte în valoare de 4.117.320 lei, din care 276.000 lei de la primăria Călmățuiu.
Unul dintre contracte a vizat proiectarea de drumuri pentru accesul la exploatațiile agricole. Probabil că primarul a vrut să-și ușureze accesul către hectarele de teren agricol, pe care le deține.
Vă dați seama? Primarul terminase toate investițiile și mai rămăseseră drumurile agricole. Bătăie de joc, nu altceva.
AGROGIS-NEXT SRL este o altă firmă, specializată în servicii de proiectare cadastru, cu numeroase contracte de la primării administrate de primari PSD.
Firma este administrată de Iancu Iuliana Leontina și a obținut, în 6 ani de la înființare, 163 de contracte cu statul, în valoare de 9.285.736 lei.
Primarul de la Călmățuiu a girat peste 650.000 lei pentru servicii de cadastru către această firmă.
ELKLASYK S.R.L., este tot firmă apropiată de PSD, despre care noi am publicat o investigație.
Și această firmă a primit câteva contracte de la Călmățuiu.
Practic, majoritatea firmelor de partid s-au îndestulat din bugetul primăriei, din banii oamenilor.
Vezi aici investigația despre firma ELKLASYK S.R.L.
Acum, în prag de alegeri, Nițu Valentin vine în fața oamenilor să-i mintă încă odată că, dacă îl vor vota, va ploua cu investiții. Nu știm câți dintre cetățenii comunei au cunoștință despre faptul că primarul i-a ținut în mod intenționat în sărăcie și nu a dezvoltat comuna, pentru că nu l-a interesat nici măcar un pic.
Oare câți dintre oameni au cunoștință despre faptul că în 12 ani puteau fi o comună prosperă și dezvoltată, dacă nu ar fi ales un mincinos?
Nu ne putem explica de ce oameni încă mai speră la vreo schimbare de la cineva care i-a mințit atât amar de vreme.
Ne bazăm pe faptul că nu au știut și sperăm ca acest articol să ajungă la cât mai mulți cetățeni din comună. Măcar să voteze conștienți că au investit un incompetent mincinos în funcția de primar.
Oameni buni, nu vă mai lăsați mințiți de cei care nu au făcut nimic pentru comunitatea din care faceți parte.
Votați alți oameni care pot aduce schimbarea.
Voi decideți pe cine alegeți să vă schimbe viețile.
Votați responsabil!
Votați în cunoștință de cauză!
Și țineți minte:
Numai hoții votează hoți.
PS: Dacă aveți informații despre neregulile și abuzurile de putere făcute de cei care sunt aleși să ne servească interesele noastre, nu pe ale lor, vă rugăm să ne scrieți.
Noi vom prelua cazurile, vom verifica informațiile și le vom publica.
Vă mulțumim!
Comments