Guvernul înființează o nouă instituție pe relații, pile și cunoștințe, Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior.
Claudiu Năsui, fostul ministru al Economiei, trage un semnal de alarmă privind înființarea unei noi agenții, menită să creeze locuri de muncă cu pensii speciale.
"Ați auzit de cea mai nouă fabrică de sinecuri creată de PSD-PNL?
Este vorba de Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior. Va avea 207 posturi mutate de la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și încă 43 de posturi nou-nouțe. În total, 250 de sinecuri pentru clientela de partid.
Și să nu uităm de demnitarii din agenție: un președinte cu rang de secretar de stat, un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat, un secretar general și un secretar general adjunct - și cabinetele lor. Și, pentru ca risipa din banii publici să fie completă, Agenția va avea un parc auto de 125 de mașini. Adică, o mașină la doi angajați.
Din cele 250 de posturi, 76 vor primi pensie specială. Ca să vedeți cât de mult vrea PSD-PNL, de fapt, să desființeze pensiile speciale. Printre cei 76 de speciali se numără fiica unui fost șef de stat, consiliera unui ministru demis, alt consilier și naș de cununie pentru un ministru, fosta soție a unui viceprimar, fost director de cabinet al ministrului și fosta soție a unui deputat PSD.
„Cine plătește pentru toate aceste sinecuri? Nu ei. Ei doar încasează. Nota de plată ajunge la contribuabilii români, prin taxele pe care le-au crescut și prin inflația istorică”, spune deputatul USR Claudiu Nasui, fost ministru al Economiei.
PSD-PNL au pus gând rău acestei țări, vor să asuprească românii și să-i aducă la limita disperării.
Într-o lume în care tehnologia este mai evoluată ca oricând și pot fi eliberate foarte multe locuri de muncă inutile din administrația publică, conducătorii României reușesc cu brio să facă față acestei schimbări, ba chiar inventează noi locuri de muncă pentru a-și angaja rudele, prietenii sau datoriile politice.
Foarte multe locuri de muncă la stat ar putea dispărea prin digitalizarea instituțiilor și garantăm 110% că se poate, dar NU se vrea.
Poate că în 2024 românii se vor mobiliza la vot și vor reuși să slăbească acest sistem care acaparează tot mai mult puterea, riscând să devenim prima țară, din Europa secolului 21, care va fi guvernată de o Dictatură îmbrăcată în hainele democrației.
Comments