top of page
Poza scriitoruluiglobalteleorman

Jocul partidelor politice va afecta traiul românilor.

Actualizată în: 5 oct. 2021


Azi va fi votată moțiunea depusă de PSD împotriva guvernului, pentru a-l da jos pe Florin Cîţu. Moțiunea face referire și la miniștrii celor de la USR PLUS, dar cei de la USR PLUS sunt pregătiți să-și dea palme singuri, de dragul căderii lui Cîțu. Pe români nu-i interesează jocurile lor politice, dar îi interesează cum le va fi influențată viața de aceste jocuri politice. Ce se va întâmpla dacă moțiunea trece? Se va prelungi criza politică. Cine va guverna România? Nu va guverna nimeni, pentru că vor începe negocierile pentru a forma din nou coaliția. Cine-i va proteja pe oameni, în fața unei crize economice? PNL? USR-PLUS? PSD? AUR? Răspuns: NIMENI. PSD dă guvernul jos, dar nu vrea să conducă țara fără alegeri anticipate  profitând de valul pe care este acum. De ce nu intră PSD acum la guvernare? Pentru că nu vrea să facă prea multe alianțe, pentru a putea controla cât mai multe ministere. Aceeași poveste și cu AUR. Simion zice că nu vrea la guvernare, așteaptă alegerile, ca să crească mai mult în sondaje. Odată trecută moțiunea, USR-PLUS va vrea la guvernare, iar fără Câțu premier, dar cu el președinte de partid, aceștia vor fi taxați la sânge și vor pierde ministerele primite, în primă fază. Se vor relua din nou negocierile și vor fi mult mai dure și vor dura. Rezultatul acestei moțiuni se va vedea în buzunarul românilor. Va crește euro, vor crește prețurile, vor fi întârziate blestematele de proiecte care stagnează deja de 30 de ani. PSD vrea DOAR anticipate, dar nu vor reuși să intre la guvernare singuri, deci va fi nevoie de o coaliție, iar la acest moment, nu prea are cu cine. Până la anticipate va fi un guvern provizoriu, care nu va putea lua prea multe decizii, exact când este nevoie de asa ceva. Practic vom rămâne vulnerabili în fața unei crize majore. Dacă parlamentarii țineau cu adevărat la noi, contribuabilii, lăsau conflictele politice și se implicau pentru a depăși această criză care ne va afecta pe noi, cei are nu avem salarii de peste 10000 de lei și indemnizații. Ei habar nu au ce e criza, la veniturile lor, dar noi o vom simți până la os. Acum vor vedea românii cine le vrea binele și cine nu. Orice prelungire a crizei politice înseamnă scumpiri. Felicitări, parlamentarilor!

47 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentários


Post: Blog2_Post
bottom of page