top of page
Poza scriitoruluiglobalteleorman

Păcatele antivaccinistilor în numele Lui Dumnezeu.



Dumnezeu nu este o scuză pentru sacrificiu, este un motiv pentru sacrificiu.

Protestele anti vaccinare ne-au arătat faptul că românii au perceput greșit credința în Dumnezeu.

Dacă voi credeți că Dumnezeu vă îndeamnă la revolte, împotriva unor măsuri care previn moartea oamenilor, atunci  credeți în Dumnezeul greșit, cel pervers și manipulator, care v-a făcut egoiști și lipsiți de sacrificiu, pentru propriile orgolii, convingeri și nevoi.

Această pandemie a scos la suprafață adevărata față a românilor, cât și păcatele lor, în numele lui Dumnezeu.

Rata scăzută de vaccinare și nesupunerea oamenilor arată clar că românii nu au cunoștință despre propria credință în Dumnezeu.

Majoritatea românilor nevaccinați, folosesc numele Domnului pentru nerespectarea regulilor.

Greșit! Dumnezeu nu vă va proteja, pentru că Dumnezeu vă învață să vă duceți propria cruce pentru binele persoanelor dragi și pentru binele tuturor.

Credeți că "oculta" vrea să vă omoare prin vaccinare, în timp ce majoritatea medicilor vă îndeamnă să vă vaccinați, pentru că în primul rând este vorba de viața voastră, iar dacă nu o faceți pentru voi, faceți-o pentru cei din jur, salvați viața celor de lângă voi.

Dumnezeu ne învață că pentru a fi alături de El, trebuie să ne ducem propria cruce și propria jertfă, pentru binele tuturor, nu doar al nostru.

El a făcut sacrificiul suprem, și-a jertfit propriul fiu, pentru binele tuturor.

"Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” Luca 9:23.

Scopul lui Isus nu era doar să ispășească păcatele oamenilor. El dorea ucenici, oameni care să-L urmeze. Noi nu-L putem urma la moartea de pe crucea de la Golgota, dar putem să ne luăm crucea zilnic!

Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseam­nă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm. Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.

Dacă nu vă pasă de viața voastră, măcar gândiți-vă că cel la care vă rugați, Și-a dat viața pentru noi toți.

Susțineți că vaccinul este semnul diavolului, dar Dumnezeu vă va ierta, pentru că nu vaccinarea în sine va fi judecată, ci scopul pentru care ați făcut-o.

Vă vaccinați pentru că țineți la aproapele vostru, dar și la sănătatea celor din jur.

Acesta este sacrificiul nostru, ne ducem propria cruce, cu dragoste, curaj și răbdare pentru cei dragi și pentru binele tuturor.

Mai aveți și tupeul să vă numiți credincioși.

Mi-e rușine și milă de voi, cei care v-ați pierdut calea credinței și ați prelucrat-o după propriile convingeri și gândiri.

287 afișări0 comentarii

Comments


Post: Blog2_Post
bottom of page